Convalescenta, inexistenta in secolul vitezei?

Voi incepe prin a defini ce este convalescenta. Si pentru acest lucru ma voi raporta la dex on line: CONVALESCÉN?? s. f. Perioad? prin care trece un bolnav dup? vindecare pân? la îns?n?to?irea deplin?; întremare.
Ei bine: perioada! Acest cuvant implica timp. Timp pe care nimeni nu si-l mai aloca in ziua de azi. Ceea ce ma surprinde zilnic la cabinet este teama si disperarea cu care oamenii pretind un tratament minune, cu ajutorul caruia sa sara absolut toate etapele bolii. Anamneza devine o negociere cu doctorul, iata frazele pe care le aud cel mai des: in cat timp imi trece? Vai nu, este imposibil. Nu pot sta in medical, luni trebuie sa fiu la serviciu. Nu pot sa stau in medical, ma dau afara de la job. Tratamentul nu a functionat, inca nu ma simt bine (de obicei aud acest lucru chiar a doua sau a treia zi).
Initial as fi dorit sa scriu un articol lung si bine documentat despre fiecare boala in parte, etapele evolutiei sale si timpul de care are nevoie organismul pentru a se vindeca complet. Dar probabil ca acest lucru nu intereseaza pe nimeni si cred ca este posibil ca titlul sa induca in eroare si sa se creada ca ofer sugestii pentru o vindecare spectaculoasa, high speed, minune. Din pacate voi scrie exact pe dos. Incerc sa atrag atentia asupra faptului ca uneori, poate si la presiunea pacientilor, a mentalitatii ca totul trebuie facut intr-un ritm rapid, doctorii incep sa faca erori in modul in care judeca conduita unui tratament.
Daca nu poti ameliora simptomatologia unei gripe in maxim 2 zile, oare esti un medic prost? Sau poate daca convalescenta dureaza prea mult, ai esuat in a administra un medicament minune? Cum este posibil, desi ai in minte ultimele ghiduri medicale si esti in priza cu orice noutate si schema de tratament, cu toate acestea ce nu functioneaza de nu poti surprinde un suras de multumire pe fata pacientului? As vrea sa imi aduc aminte medicina clasica, in care etapele bolii erau respectate, inclusiv anumite simptome cum ar fi febra. Febra era respectata. Nu se administrau antitermice instant. Nu se administrau multe instant. Pentru ca uneori febra este utila si are un rol in lupta cu virusii sau bacteriile.
Pacientul insa nu-si mai permite sa zaca. Sa stea acasa. Sa isi respecte conditia de bolnav si ulterior pe cea de convalescent. Care uneori dureaza si dureaza mult, zile sau saptamani pana la o vindecare completa. Pana la acea vindecare care ii permite pacientului sa aiba un prezent bun, dar mai ales un viitor bun, sa nu devina un om cu reala depresie imunologica si expus recaderilor repetate sau altor boli agravate de epuizarea sistemului imun.
Pacientul trebuie sa fie apt sa zambeasca in postul pe care il are, in fata sefilor si in fata colegilor.
Pacientul trebuie sa fie apt sa lucreze in frig sau in ploaie, sa conduca ore in sir, sa sustina prezentari, sau indiferent de ceea ce are de facut, febra, congestia nazala, starea de rau, durerea de spate, usturimea urinara, diareea, il incurca, ii pericliteaza jobul si credibilitatea in fata colegilor: “ia uite, fuge de munca, se preface, bineinteles pentru a-i prelua noi munca si el sa isi ia salariul la fel ca noi”.
In mod sigur medicul este prost. Este prost pentru ca nu a prescris o reteta fie ea si lunga, cu multe chimicale, probabil unele bune, in mod sigur toate cu efecte adverse. Este prost pt ca a nu prescris acel medicament minune care sa stopeze “gripa de la primele simptome” (suna cunoscut cliseul din reclame?) si care sa scurteze, pardon, sa anuleze complet perioada de convalescenta. Si daca inca va este neclar ce reprezinta acest mult uitata cuvant, puteti reciti definitita de la inceput.
Imi doresc ca pacientii mei sa inteleaga ca voi refuza sa prescriu retete interminabile pentru a anula instant orice simptom la inceputul oricarei boli. Nu pentru ca am ceva cu ei, ci pentru ca judec calculand real beneficiul pastilelor contra efectelor adverse. Si pentru ca boala, orice boala, are un timp de evolutie, iar noi ca fiinte, suntem conceputi sa luptam natural impotriva bolii, iar acest lucru este cel mai bun si mai firesc care ni se poate intampla. Voi refuza sa promit ca le prescriu medicamentul minune care le stopeaza instant boala si nu pentru ca nu vreau, sau pentru ca nu m-am documentat suficient, ci pentru ca el nu exista.
Voi incerca sa ii fac sa inteleaga ca vindecarea organismului, de unul singur, este cea mai buna si mai fireasca, iar medicatia are menirea de a ajuta sau a potenta ceea ce face singur sistemul nostru imun, nu de a-l anula sau a-l ingreuna, intervenind agresiv, cu medicatie in surplus si fara rost, doar pentru ideea eronata ca asa vom sari peste etapele firesti ale unei boli si mai ales peste convalescenta. Caci convalescenta dragii mei, este pe scurt, acea perioada de neinteles pentru seful de personal de la multe firme, cand a sta acasa cu o cana de ceai in mana si fara prea multe medicamente, fara sa fii nici bolnav, dar nici complet apt de munca, este un gest firesc, de respect pentru propria persoana si pentru o medicina aplicata corect si just.
Dr. Ramona Constantinescu
This entry was posted in Articole recente and tagged , , , , , . Bookmark the permalink.